Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   NATO cere ucrainenilor să renunțe…

NATO cere ucrainenilor să renunțe la violență și forță

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a lansat duminică un apel tuturor părților „să se abțină, să recurgă la violență și forță” în Ucraina, după incidente violente de la Kiev, soldate cu peste 100 de răniți, transmite cotidianul.ro.

„La Kiev, numeroși ucraineni continuă să își exprime sprijinul lor ferm pentru relații mai strânse cu Uniunea Europeană. Peste tot, popoarele au dreptul să se exprime în mod democratic”, a afirmat Anders Fogh Rasmussen. „Lansez un apel tuturor părților să se abțină cu orice preț să recurgă la violență și forță care nu sunt cel mai bun mijloc de a soluționa diferendele politice într-o societate democratică”, a adăugat secretarul general al NATO.

Peste 100.000 de persoane — sute de mii, potrivit organizatorilor — au răspuns duminică la apelul lansat de opoziție și au participat la o manifestație de protest contra deciziei președintelui Viktor Ianukovici de a nu semna, la Summitul de la Vilnius, Acordul de Asociere la UE.

Ciocnirile violente de la Kiev s-au soldat cu peste o sută de polițiști răniți, conform autorităților, în timp ce primăria a anunțat că 53 de persoane au primit îngrijiri medicale de urgență, dintre care 14 au fost internate în spital, fără să precizeze dacă printre acestea s-au aflat polițiști.